NUTRIȚIA: CE ESTE ȘI DE CE ESTE IMPORTANTĂ?

Nutriția, hrănirea sau alimentarea reprezintă furnizarea de materiale – hrană – cerută de organism și celule să rămână în viață. În domeniul științei și medicinei umane, nutriția este știința sau practica consumării și utilizării alimentelor. În spitale, nutriția se poate referi la cerințele alimentare ale pacienților, inclusiv la soluțiile nutriționale livrate prin intermediul unui tub IV (intravenos) sau IG (intragastric). Științele nutritive studiază modul în care organismul sparge produsele alimentare (catabolismul) și cum remediază și creează celule și țesut (anabolism). Catabolismul și anabolismul combinat pot fi denumite și metabolism. De asemenea, știința nutrițională examinează modul în care organismul răspunde la alimente.

De știut despre nutriție

Corpul uman necesită șapte tipuri principale de nutrienți. Nu toți nutrienții furnizează energie, dar sunt totuși importanți, cum ar fi apa și fibrele. Micronutrienții sunt importanți, dar sunt necesari în cantități mai mici. Vitaminele sunt compuși organici esențiali pe care corpul uman nu le poate sintetiza.

Ce este nutriția?

În ceea ce privește biologia moleculară, biochimia și evoluția genetică, nutriția a devenit mai concentrată asupra metabolismului și căilor metabolice – etapele biochimice prin care substanțele din interiorul nostru sunt transformate de la o formă la alta. Nutriția se concentrează, de asemenea, asupra modului în care bolile, condițiile și problemele pot fi prevenite sau reduse printr-o dietă sănătoasă. În mod similar, nutriția implică identificarea modului în care anumite boli și condiții pot fi cauzate de factori alimentari, cum ar fi dieta proastă (malnutriție), alergii alimentare și intoleranțe alimentare.

Dietetician vs. nutriționist

Un nutriționist înregistrat studiază hrana, nutriția și dietetica printr-o universitate acreditată și un curriculum aprobat, apoi completează un stagiu riguros și trece printr-un examen de licențiere pentru a deveni dietetician înregistrat. Un nutriționist studiază nutriția prin auto-studiu sau prin educație formală dar nu îndeplinește cerințele de utilizare a titlurilor. Cei doi termeni sunt deseori interschimbabili, dar nu sunt identici.

Dietetică

Dietetica este interpretarea și comunicarea științei nutriției; îi ajută pe oameni să facă alegeri informate și practice despre alimentație și stilul de viață, atât în ​​ceea ce privește sănătatea cât și bolile. O parte din cursul unui dietetician include atât spitalele, cât și comunitățile. Dieteticienii lucrează într-o varietate de domenii, de la practică privată la asistență medicală, educație, wellness și cercetare, în timp ce o proporție mult mai mică se desfășoară în industria alimentară. Un dietetician trebuie să aibă un grad recunoscut sau un grad postuniversitar în nutriție și dietetică și să îndeplinească cerințele educației continue pentru a lucra ca dietetician.

Nutriție

Nutriția este studiul nutrienților din alimente, modul în care organismul utilizează substanțele nutritive și relația dintre dietă, sănătate și boli. Producătorii mari de alimente angajează nutriționiști și oameni de știință alimentari. Nutriționiștii pot lucra, de asemenea, în jurnalism, educație și cercetare. Mulți nutriționiști lucrează în domeniul științei și tehnologiei alimentelor. Există o mulțime de suprapuneri între ceea ce fac și studiază nutriționiștii și dieteticienii. Unii nutriționiști lucrează într-un mediu medical, unii dieteticieni lucrează în industria alimentară, dar un procent mai mare de nutriționiști lucrează în industria alimentară și în știința și tehnologia alimentelor, iar un procent mai mare de dieteticiene lucrează în domeniul sănătății, wellness, educație.

Tipuri de nutrienți

 Un nutrient este o sursă de hrană, o componentă a alimentelor, de exemplu, proteine, carbohidrați, grăsimi, vitamine, minerale, fibre și apă. Macronutrienții sunt substanțele nutritive de care avem nevoie în cantități relativ mari. Micronutrienții sunt substanțele nutritive de care avem nevoie în cantități relativ mici. Macronutrienții pot fi împărțiți mai departe în macronutrienți de energie (care furnizează energie) și macronutrienți care nu furnizează energie.

Macronutrienții de energie

Macronutrienții de energie furnizează energie, care este măsurată fie în kilocalorii (kcal sau calorii) sau Joule. 1 kilocalorie (calorii) = 4185,8 jouli. Efectele macronutrienților includ carbohidrați – 4 kcal pe gram, proteine – 4 kcal pe gram, grăsimi – 9 kcal pe gram. Moleculele de carbohidrați includ monozaharide (glucoză, fructoză, galactoză), dizaharide și polizaharide (amidon). Din punct de vedere nutrițional, polizaharidele sunt favorizate față de monozaharide deoarece sunt mai complexe și, prin urmare, necesită mai mult timp pentru a se descompune și pentru a fi absorbite în sânge; acest lucru înseamnă că ele nu provoacă majore dezechilibre în nivelurile de zahăr din sânge, care sunt legate de boli de inimă și vasculare.

Proteine ​​- 4 kcal pe gram. Există 20 de aminoacizi – compuși organici găsiți în natură care se combină pentru a forma proteinele. Unii aminoacizi sunt esențiali, adică trebuie consumați. Alți aminoacizi sunt neesențiali, deoarece organismul le poate produce. Grăsimile - 9 kcal pe gram. Grăsimile sunt trigliceride – trei molecule de acid gras combinate cu o moleculă de alcool glicerol. Acizii grași sunt compuși simpli (monomeri), în timp ce trigliceridele sunt molecule complexe (polimeri). Grăsimile sunt necesare in dieta pentru sănătate deoarece servesc multe funcții, inclusiv articulațiile lubrifiante, organele care ajuta la producerea de hormoni, ajută la absorbția anumitor vitamine, reduc inflamația și păstrează sănătatea creierului.

Macronutrienții care nu furnizează energie

Acestea nu furnizează energie, dar sunt încă importante:

Fibra. Fibrele constau în principal din carbohidrați. Cu toate acestea, deoarece nu este ușor absorbită de organism, nu prea mult zaharuri și amidonuri intră în sânge. Fibrele reprezintă o parte crucială a nutriției, sănătății și combustibililor pentru bacteriile intestinale.

Apa. Aproximativ 70% din masa non-grasă a corpului uman este apă. Este vitală pentru multe procese din corpul uman. Nimeni nu este pe deplin sigur de cât de multă apă are nevoie corpul uman – revendicările variază de la 1-7 litri pe zi pentru a evita deshidratarea. Știm că cerințele privind apa sunt foarte strâns legate de mărimea corpului, vârstă, temperaturile mediului, activitatea fizică, diferitele stări de sănătate și obiceiurile alimentare; de exemplu, cineva care consumă o mulțime de sare va necesita mai multă apă decât o altă persoană similară. Afirmația „cu cât mai multă apă beți, cu atât mai sănătoasă sunteți” nu este susținută cu dovezi științifice. Variabilele care influențează cerințele de apă sunt atât de vaste încât sfaturile exacte privind aportul de apă ar fi valabile numai după evaluarea fiecărei persoane în mod individual.

Micronutrienții sunt necesari în cantități mai mici:

Minerale. Mineralele dietetice sunt celelalte elemente chimice pe care le au corpurile noastre, altele decât carbonul, hidrogenul, oxigenul și azotul. Oamenii cu o dietă bine echilibrată vor obține, în cele mai multe cazuri, toate mineralele de care au nevoie din ceea ce mănâncă. Mineralele sunt uneori adăugate la anumite alimente pentru a compensa orice lipsă. Cel mai bun exemplu este sarea iodată – iodul este adăugat pentru a preveni deficiența de iod, care afectează aproximativ 2 miliarde de oameni, la nivel global; provoacă întârzieri mintale și probleme ale glandei tiroide. Deficitul de iod rămâne o problemă gravă de sănătate publică la peste jumătate din planetă. Experții de la Universitatea din Florida spun că 16 minerale sunt esențiale pentru procesele biochimice umane: Potasiu – un electrolit sistemic (afectează întregul corp), esențial în co-reglementare, fiind un purtător important al energiei în celulele din organism, de asemenea, un liant-cheie în producerea ARN cu sodiu. Deficiența – hipokaliemia – poate afecta profund sistemul nervos și inima. Excesul – hiperkaliemia – poate afecta, de asemenea, profund sistemul nervos și inima. Clorură – cheie pentru producerea acidului gastric, important în transportul moleculelor între celule și vital pentru buna funcționare a nervilor. Deficiență – hipocloremie – niveluri scăzute de sare, care, dacă sunt severe, pot fi foarte periculoase. Exces – hipercloremie – de obicei nu există simptome legate de pierderea excesivă de lichide. Sodiu – un electrolit sistemic și esențial în reglementarea cu potasiu. Important pentru funcția nervoasă și pentru reglarea nivelului lichidului corporal. Deficiență – hiponatremie – cauzează defectarea celulelor; sodiul extrem de scăzut poate fi fatal. Excesul – hipernatremia – poate de asemenea determina disfuncționalitatea celulelor, nivelurile extrem de ridicate pot fi fatale. Calciu – important pentru mușchi, inimă și sănătatea digestivă. Construiește oase, ajuta la sinteza și funcția celulelor sangvine. Deficiență – hipocalcemie – crampe musculare, crampe abdominale, spasme și reflexe hiperactive de tendon adânc. Excesul – hipercalcemie – slăbiciune musculară, constipație, subminarea conducerii impulsurilor electrice în inimă, pietre de calciu în tractul urinar, afectarea funcției renale și scăderea absorbției fierului, ceea ce duce la deficiența de fier. Fosfor – important pentru structura ADN-ului, transportatorul energiei, componentă a membranei celulare, ajută la întărirea oaselor. Deficit – hipofosfatemie, un exemplu este rahitismul. Exces – hiperfosfatemie, adesea un rezultat al insuficienței renale. Magneziu – necesar pentru oasele bune și pentru gestionarea mișcării corecte a mușchilor. Sute de enzime se bazează pe magneziu pentru a funcționa corespunzător. Deficiență – hipomagneziemie – iritabilitate a sistemului nervos cu spasme ale mâinilor și picioarelor, mișcări musculare și crampe, constipație și spasme de laringe. Exces – hipermagneziemie – greață, vărsături, insuficiență respiratorie, scăderea tensiunii arteriale. Foarte rar, dar poate apărea dacă pacientul are probleme renale. Zinc – cerut de multe enzime. Important pentru creșterea organelor reproductive. De asemenea, important în expresia genelor și în reglarea sistemului nervos și imunitar. Deficiență – statură scurtă, anemie, pigmentare crescută a pielii, ficat și splină mărită, afectarea funcției de reproducere, vindecarea letală a rănilor și deficit imun. Exces – suprimă absorbția de cupru și fier. Fier – este necesar pentru proteine ​​și enzime, în special pentru hemoglobină, compusul care transportă oxigen în sânge. Deficiență – anemie. Tulburare de supraîncărcare excesivă; depozitele de fier se pot forma în organe, în special în inimă. Mangan – un cofactor în funcțiile enzimatice. Deficiență – slăbiciune, leșin, pierderea auzului, tendoane și ligamente slabe. Mai puțin frecvent, poate fi o cauză a diabetului zaharat. Excesul – interferează cu absorbția fierului dietetic. Cupru – componenta multor enzime. Deficiență – anemie sau pancitopenie (reducerea numărului de celule roșii și albe din sânge, precum și a trombocitelor) și neurodegenerare. Exces – poate interfera cu formarea corpului de componente celulare sanguine; în cazuri severe, convulsii, paralizie și, eventual, deces (similar cu otrăvirea cu arsenic). Iod – este necesar pentru biosinteza tiroxinei (un tip de hormon tiroidian). Deficiență – întârzieri de dezvoltare, glandă tiroidă mărită (în gât) și oboseală. Exces – poate afecta funcția glandei tiroide. Seleniu– cofactor esențial pentru enzimele antioxidante. Deficiență – boala Keshan – necroza miocardică (moartea țesutului din inimă) care duce la slăbirea inimii; Boala Kashin-Beck – descompunerea cartilajului. Exces – respirație mirositoare de usturoi, tulburări gastro-intestinale, căderea părului, slăbirea unghiilor, oboseală, iritabilitate și leziuni neurologice. Molibden – parte vitală a trei sisteme enzimatice importante, xantin-oxidază, aldehid-oxidază și sulfit-oxidază. Are un rol vital în formarea acidului uric, în metabolismul carbohidraților și în detoxifierea sulfitului. Deficiență – poate afecta metabolismul și numărul de sânge, dar deoarece această deficiență apare adesea în același timp cu alte deficiențe minerale, este greu de spus care dintre deficiențe a cauzat ce problemă de sănătate. Exces – există foarte puține date despre toxicitate. Vitamine – sunt compuși organici pe care îi cerem în cantități mici. Un compus organic este orice moleculă care conține carbon. Se numește o vitamină atunci când trupurile noastre nu pot sintetiza (produce) suficient sau oricare dintre ele, așa că trebuie să le luăm din mâncare. Vitaminele sunt clasificate ca solubile în apă (pot fi dizolvate în apă) sau solubile în grăsimi (pot fi dizolvate în grăsimi). Pentru om, există patru vitamine solubile în grăsimi (A, D, E și K) și nouă vitamine solubile în apă (opt vitamine B și vitamina C). Vitaminele solubile în apă trebuie consumate mai frecvent, deoarece sunt eliminate mai repede (în urină) și nu sunt ușor de depozitat. Consumul de vitamine solubile în grăsimi este absorbit prin intestine cu ajutorul grăsimilor (lipidelor). Sunt mult mai probabil să se acumuleze în organism deoarece sunt mai greu să scape rapid. Dacă se formează prea multe vitamine, se numește hipervitaminoză. O dietă cu conținut scăzut de grăsimi poate afecta absorbția vitaminelor solubile în grăsimi. Știm că majoritatea vitaminelor au multe funcții diferite. Mai jos este o listă de vitamine și unele dintre rolurile lor. Reține că cele mai multe ori simptomele supradozajului cu vitamine sunt legate de suplimente sau de metabolismul sau excreția defectuoasă, nu de aportul de vitamine din alimente. Vitamina A– Denumirile chimice – retinol, retinoizi și carotenoide. Solubilitate – grăsime. Boala deficienței – orbire nocturnă. Supradozaj – Keratomalacia (degenerarea corneei). Vitamina B1– Denumire chimică – tiamină. Solubilitate – apă. Boala deficienței – beriberi, sindromul Wernicke-Korsakoff. Boala de supradozaj – reacții hipersensibile rare asemănătoare șocului anafilactic atunci când supradozajul se datorează unei injecții. Vitamina B2 – Denumire chimică – riboflavină. Solubilitate – apă. Boala deficienței – ariboflavinoză (leziuni la nivelul gurii, seboree și vascularizări ale corneei). Supradozaj – nici o complicație cunoscută. Excesul se excretă în urină. Vitamina B3 – Denumire chimică – niacină. Solubilitate – apă. Boala deficienței- pellagra. Supradozaj – afecțiuni hepatice, probleme ale pielii și tulburări gastrointestinale, plus alte probleme. Vitamina B5 – Denumire chimică – acid pantotenic. Solubilitate – apă. Boala deficienței – parestezii (furnicături, prurit sau amorțeală a pielii fără efecte fizice aparente pe termen lung). Supradozaj – nu s-a raportat niciunul. Vitamina B6 – Denumiri chimice – piridoxamină, piridoxal. Solubilitate – apă. Boala deficienței – anemie, neuropatie periferică. Supradozaj – leziuni ale nervilor, propriocepția este afectată (abilitatea de a simți unde sunt în spațiu părțile corpului). Vitamina B7 – Denumire chimică – biotină. Solubilitate – apă. Boala deficienței – dermatită, enteritis. Supradozaj – nu sa raportat niciunul. Vitamina B9 – Denumire chimică – acid folinic. Solubilitate – apă. Boala deficienței – malformații congenitale. Supradozaj – risc crescut de convulsii. Vitamina B12 – Denumirea chimică – cianocobalamina, hidroxicobalamina, metilcobalamina. Solubilitate – apă. Boala deficienței- anemie megaloblastică (un defect în producerea de celule roșii din sânge). Supradozaj – nu s-a raportat niciunul. Vitamina C – Denumire chimică – acid ascorbic. Solubilitate – apă. Boala deficienței – scorbut, care poate duce la un număr mare de complicații. Tulburări de supradozaj – megadoză de vitamina C – diaree, greață, iritație a pielii, arsură la urinare, epuizare a cuprului în organism și risc crescut de pietre la rinichi. Vitamina D – Denumirea chimică – ergocalciferol, colecalciferol. Solubilitate – grăsime. Boala deficienței – rahitism, osteomalacie (înmuierea osului), studii recente indică un risc mai mare de apariție a unor cancere, afecțiuni autoimune și boli cronice. Supradozaj – hipervitaminoză D (cefalee, slăbiciune, digestie deranjată, tensiune arterială crescută și calcificare tisulară). Vitamina E – Denumire chimică – tocotrienoli. Solubilitate – grăsime. Boala deficienței – foarte rară, poate include anemie hemolitică la nou-născuți. Supradozaj – deshidratare, vărsături, iritabilitate, constipație, acumularea excesului de calciu. Vitamina K – Denumiri chimice – ficlochinonă, menacinone. Solubilitate – grăsime. Boala deficienței – tendință mai mare de sângerare și vânătăi. Supradozaj – poate submina efectele warfarinei. Cele mai multe alimente conțin o combinație a unora sau a tuturor celor șapte clase de nutrienți. Avem nevoie de nutrienți în mod regulat, iar de alții mai puțin frecvent.