Kinetoterapie – ce este, principii, obiective, metode, când este necesară?

Kinetoterapia sau kinesiologia desemnează terapia prin mișcare, fiind cunoscută și sub denumirile de gimnastică medicală sau gimnastică de recuperare și este executată de către un kinetoterapeut.

Din punct de vedere etimologic kinetoterapie înseamnă terapie prin mișcare și provine din limba greacă unde rădăcina acestuia – “kinesis” se traduce prin cuvântul ”mișcare”.

Când vorbim despre kinetoterapie ne referim la mișcările umane și la omul în mișcare. Kinetoterapia definește domeniul care studiază mecanismele neuromusculare și articulare ale organismului uman. Aceasta presupune un ansamblu de programe, tehnici și principii care se adresează organismului uman în scop profilactic, terapeutic, recuperator și compensatoriu. Kinetoterapia se folosește pentru recuperarea medicală somato-funcțională și constă într-un ansamblu de tehnici și metode având în centru exercițiul fizic.

Istoria kinetoterapiei

Încă din antichitate (China antică, India antică, Grecia antică, Egiptul antic, etc.), exercițiile fizice erau practicate pentru menținerea unei bune forme fizice, dar și în tratarea unor afecțiuni. Sistemele antice de gimnastică cuprindeau exerciții de ținută, lupta cu sabia, aruncarea suliței și discului, alergare, box, aruncarea cu piatra, sărituri și înot. Marele medic al antichității grecești, Hipocrat (sec. IV înainte de Hristos), în primul spital construit în insula Kos, a studiat atent efectele fiziologice ale gimnasticii și masajului definind sănătatea ca.un echilibru între exercițiile fizice și alimentație. Pentru prima dată este sesizată relația între mișcare-hipertrofie și imobilizare-atrofie musculară. El susține că exercițiul fizic și masajul influențează favorabil respirația, metabolismul, circulația sangvină și echilibrează activitatea sistemului nervos central. Alte personalități ale lumii antice care au inițiat dezvoltarea domeniului sunt: Antylos – întemeietorul gimnasticii terapeutice, Herodicus – a elaborat normele gimnasticii igienice și terapeutice, Platon – a prezentat un sistem de educație armonioasă a corpului considerând gimnastica, masajul, băile, odihna, alimentația, drept factori determinanți ai educației estetice.

Formele kinetoterapiei

Cea de-a doua latură care intră în aria kinetoterapiei poartă denumirea de kinetoprofilaxie și reprezintă un ansamblu de mijloace și metode prin care, în cazul persoanelor clinic sănătoase sau cu probleme de sănătate minore, se iau măsuri de prevenire a apariției unor stări patologice precum: dureri ale coloanei vertebrale, hipertensiune arterială, exces ponderal, tulburări de postură și dinamică. În cadrul kinetoterapiei sunt cuprinse trei forme de kinetoprofilxie: primară, secundară și terțiară. Vorbim despre kinetoprofilaxie primară atunci când utilizam exercițiul fizic, tehnicile și metodele pentru a preveni îmbolnăvirile, în limitele vârstelor biologice și cronologice. Gimnastica de înviorare, activitățile în aer liber, plimbările, activitățile de timp liber competiționale și necompetiționale, sunt mijloace foarte utile în kinetoprofilaxie. Kinetoprofilaxia secundară are rolul de.a preveni complicațiile îmbolnăvirilor, iar kinetoprofilaxia terțiară previne apariția sechelelor în urma îmbolnăvirilor care ar putea determina dizabilități motorii și/sau psihice.

Cum funcționează kinetoterapia?

Kinetoterapeutul este cel care evaluează pacientul din punct de vedere motric și muscular și alege programul de exerciții potrivit pentru stimularea mușchilor acestuia, în cazul în care abilitățile sale motorii au fost afectate de.o boală sau de un accident. Prin intermediul exercițiilor este vizată redobândirea forței musculare și a capacității de.a face efort, redobândirea controlului și a echilibrului muscular și îmbunătățirea legăturii dintre creier și mușchi. În cazul în care un mușchi este afectat ireversibil, se urmărește antrenarea altor mușchi care să preia parțial din funcțiile celui afectat. Kinetoterapeutul mai are și rolul de a restaura funcțiile normale ale nervilor, de.a normaliza digestia, funcțiile endocrine sau chiar funcțiile unor organe. Cu toate aceste, kinetoterapia nu poate vindeca boli precum diabetul, boli ale inimii sau cancer.

Principalele obiective ale kinetoterapiei

⦁ Recuperarea mobilității – Prin intermediul unor tehnici specifice efectuate în mod gradual, kinetoterapeutul va reuși să restabilească mobilitatea articulațiilor și.a mușchilor pacienților.

⦁ Inducerea relaxării – Relaxarea musculară este esențială pentru a îmbunătăți controlul asupra funcțiilor organismului și pentru a corecta mișcările involuntare (apărute ca un simptom al unei boli sau ca urmare a unui traumatism). Cu timpul, durerea se.va reduce, la fel și contracțiile musculare și vei reuși să te relaxezi în timpul ședințelor de kinetoterapie.

⦁ Reeducarea sensibilității – Se referă la punerea în practică a unor exerciții fizice pentru a spori reacțiile la stimuli. În acest caz se dorește reeducarea și recuperarea funcțiilor faciale, genitale sau sfincteriene.

⦁ Corectarea posturii – Kinetoterapia poate fi de ajutor și atunci când vine vorba de menținerea unei posturi armonioase. Prin exerciții medicale, se poate corecta atât postura pe scaun, cât și cea din timpul mersului, prin exerciții de tonifiere a musculaturii și realiniere a părților corpului (brațe, picioare, trunchi, spate).

⦁ Educarea și reeducarea coordonării, controlului și echilibrului – Prin kinetoterapie poți redobândi control asupra reacțiilor musculare prin îmbunătățirea reflexelor și a capacității de coordonare și control. Se dorește și păstrarea echilibrului în poziție statică și în mers.

⦁ Reeducarea respiratorie – Organismul va fi mai relaxat. Prin anumite exerciții de kinetoterapie vei învăța să respiri corect pentru a permite relaxarea musculaturii.

⦁ Îmbunătățirea rezistenței și a forței musculare – Specific mai ales sportivilor, dar și persoanelor supraponderale care vor să slăbească sau persoanelor cu un stil de viață sedentar care vor să își recapete tonusul muscular. În acest caz, persoanele sunt expuse unor exerciții de rezistență însă, în același timp, li se monitorizează nivelul de oboseală, capacitatea cardiovasculară și respiratorie, nivelul glicemiei și consumul energetic pentru a evita accidentarea sau extenuarea.

Ce afecțiuni tratează kinetoterapia?

Aplicații kinetoterapie 

⦁ Afecțiuni cardiovasculare și pulmonare – Recomandat mai ales înainte și după operații de inimă/plămâni (de exemplu, bypass coronarian) dar și după atac de cord, afecțiuni obstructive pulmonare sau fibroză pulmonară. Obiectivul este recăpătarea capacității cardiovasculare/pulmonare (inima trebuie să pompeze suficient sânge pentru funcționarea normală a organelor iar  plămânii trebuie să filtreze suficient oxigen pentru a permite funcționarea inimii și a celorlalte organe).

⦁ Afecțiuni geriatrice (de la artrită la osteoporoză, cancer, Alzheimer, dislocări de șold, recuperarea echilibrului, incontinență urinară etc) se aplică mai ales persoanelor vârstnice iar kinetoterapia îți ajută să treacă prin această etapă a vieții cu demnitate.

⦁ Afecțiuni neurologice (post-atac vascular cerebral, dureri cronice de spate cauzate de vătămarea nervilor, hernie de disc, scleroză multiplă, vătămarea unor părți ale creierului, boala Parkinson și alte afecțiuni neurodegenerative, paralizie facială sau accidentarea coloanei) – Cum adesea astfel de probleme de sănătate sunt însoțite de pierderea vederii, a echilibrului și a funcționalității mușchilor, exercițiile medicale se vor concentra asupra acestor aspecte în vederea obținerii independenței.

⦁ Afecțiuni ortopedico-traumatice (operații ortopedice, luxații, entorse, scolioză, lordoză, cifoză, dureri de spate, paralizii, sindrom de tunel carpian, probleme tempo-mandibulare, fracturi sportive etc.) – Obiectivul este recuperarea mobilității și a forței.

⦁ Afecțiuni pediatrice (congenitale, de dezvoltare, neuromusculare sau ca urmare a unor boli) – Kinetoterapia se concentrează, în acest caz, asupra îmbunătățirii capacităților motorii și a echilibrului precum și creșterea funcționalității musculare și a anduranței (în unele cazuri, exercițiile medicale ajută și la recuperarea senzorială sau cognitivă).

⦁ Sănătatea feminină – Kinetoterapia se adresează celor cu probleme precum osteoporoza, durerea pelvină, perioada prenatală și postnatală, umflarea mâinilor sau a picioarelor, incontinența urinară și poate chiar fi de ajutor creșterea ratei de concepție la femeile afectate de infertilitate.

⦁ Probleme sportive – În cazul sportivilor, kinetoterapia are mai multe funcții, fiind benefică în recuperarea după accidentare sau în prevenirea unei accidentări prin educarea sportivilor.

Principiile de aplicare ale kinetoterapiei

1. Principiul non nocere Este un principiu de bază al oricărui tratament medical, acela de a nu aplica un tratament decât cu siguranța de a îmbunătății starea sănătății pacientului și.nu de a face rău.

2. Principiul precocității tratamentului Tratamentul de recuperare trebuie început cât mai devreme cu putință. Întârzierea duce la prelungirea duratei tratamentului cu rezultate mai nesigure. Mișcările se încep imediat ce starea de sănătate permite. Exercițiile indicate în această perioadă se adresează extremităților segmentului lezat dacă nu sunt imobilizate în aparat gipsat. Tratamentul trebuie început cu precocitate pentru a evita instalarea atitudinii vicioase.

3. Principiul gradării efortului În gimnastica medicală gradarea efortului este obligatorie, pornind de la limita inferioară a posibilităților normale ale segmentului afectat, ea crescând zi de.zi pentru a-l integra în final în complexul de mișcări cotidiene normale.

4. Principiul continuării tratamentului până la recuperarea integrală Tratamentul de gimnastică medicală este de lungă durată. Întreruperile au ca urmare prelungirea proceselor de vindecare și un regres proporțional cu durata întreruperii programului de recuperare. Tratamentul trebuie continuat până la refacerea totală a calităților fizice.

5. Principiul individualizării tratamentului Individualizarea tratamentului se face în funcție de diversitatea tratamentului, varietatea afecțiunilor și.a intervențiilor chirurgicale, forma de reacție a organismului la tratament. Instituirea tratamentului trebuie să țină cont de doi factori:

⦁ Factori legați de persoana bolnavului

⦁ Factori generați de natura intervenției chirurgicale