Electroterapie – ce este, aplicații, tipuri, forme, beneficii, efecte

Electroterapie înseamnă aplicarea energiei electrice asupra unei regiuni sau a organismului în totalitate, în scopul obţinerii de efecte terapeutice. Dat fiind că aplicarea acestei forme de energie stimulează sau amplifică un răspuns fiziolgic al organismului pentru a obţine un beneficiu terapeutic, pentru acest tip de activitate se folosesc şi termenii de electrostimulare sau terapie electrică.

Bazele fiziologice ale electroterapiei

Modul de acțiune al agenților fizici asupra organismului uman poate fi interpretat și evaluat pornind de la cunoașterea și înțelegerea noțiunilor fundamentale de electrofiziologie a țesuturilor neuromusculare, luând în considerare faptul că orice agent aplicat asupra organismului viu constituie un stimul care provoacă o reacție tisulară. Există două categorii de stimuli fundamental deosebiți:

⦁ stimulii naturali sau „adecvați” (din care fac parte schimbările ce au loc la nivelul terminațiilor nervoase, la nivelul sinapselor sau prin intermediul receptorilor care pot declanșa impulsuri nervoase);

⦁ stimulii artificiali sau „inadecvați” (presiunea, lovirea, lumina, sunetul, stimulii termici, stimulii electrici – acești stimuli ocupă un loc aparte, datorită faptului că ating direct potențialul membranelor celulare, interesează numeroși receptori și provoacă reacții analoge celor obținute cu excitanți specifici).

Capacitatea celulelor vii de a reacționa la un stimul se numește iritabilitate. Ca o reacție primară la un stimul apare un răspuns local, iar excitabilitatea este considerată ca o reacție secundară a țesuturilor, reprezentând transmiterea mai departe a stimulului de către celulele și fibrele nervoase. Pentru a declanșa o excitație, stimulul trebuie să aibă o intensitate minimă precisă – intensitate prag – și trebuie să acționeze un anumit timp minim pentru provocarea excitației. Numai stimulii „peste prag” pot determina o reacție care se propagă ca undă de excitație ce poate fi măsurată la o distanță determinată de locul de excitare. Intensitatea minimă necesară pentru declanșarea excitației reprezintă așa –numitul „prag de curent continuu” sau REOBAZĂ. Dacă prin stimuli electrici sunt excitate mai multe sau mai puține celule – după intensitatea curentului și suprafața stimulată – se constată o contracție musculară mai puternică sau mai slabă.

Caracteristici ale curentului electric folosit în terapie

Electroterapia foloseşte curentul electric pentru a obţine efecte fiziologice şi terapeutice asupra organismului uman. Organismul uman, ca şi celelalte organisme vii, reprezintă un conductor de clasa a II-a, la nivelul căruia purtătorii de sarcină electrică sunt ionii.  Curentul electric este caracterizat de o anumită intensitate şi o anumită tensiune: el va străbate organismul, care la rândul său va opune o anumită rezistenţă la trecerea curentului.

Curentul electric reprezintă la nivel celular un stimul, care dacă depăşeşte ca durată şi intensitate pragul de excitabilitate al membranei celulare, declanşează depolarizarea membranei care determină apariţia unui răspuns la nivel de substrat, în funcţie de tipul de celulă excitat: contracţie, impuls nervos, variaţia de debit circulator, secreţie, etc. Curentul electric este de două tipuri: curent electric continuu şi curent electric alternativ. Curentul electric alternativ se caracterizează prin frecvenţă.

Frecvenţa reprezintă numărul de cicli (stimuli) realizaţi pe unitatea de timp – dacă exprimarea se face pe secundă (număr de cicli/secundă) unitatea de măsură este Hertz-ul (Hz).

Perioada reprezintă durata în timp a unui ciclu, deci este inversul frecvenţei.

Caracteristicele electrice ale pielii

Organismul uman din punct de vedere electrofiziologic este considerat o soluţie electrolitică, izolată la exterior de stratul cutanat care este considerat o rezistenţă electrică a cărei valoare depinde de numărul şi starea porilor tegumentari, de gradul vasodilataţie, de starea de umiditate, etc. Rezistenţa cutanată se măsoară în ohmi. Ea este invers proprorţională cu suprafaţa electrodului.

Efectele biologice ale electroterapiei electroterapie electroterapia

⦁ antialgic (blocarea transmiterii durerii)

⦁ ionizant (facilitează penetrarea transcutană a unor substanţe chimice şi migrarea tisulară a ionilor)

⦁ excitomotor (induce contracţia independent de voinţa persoanei)

⦁ vasodilatator, nutritiv

⦁ antiedematos, rezorbtiv Indicațiile generale electroterapie Electroterapia, prin diversele sale forme de aplicare, este utilă în toate tipurile de patologie:

⦁ bolile reumatismale cronice

⦁ inflamatorii sau degenerative

⦁ bolile degenerative ale coloanei vertebrale şi sindroamele asociate – inclusiv lombosciatica, bolile articulare degenerative şi/sau posttraumatice ale centurilor şi membrelor;

⦁ bolile reumatismale abarticulare (muşchi, tendoane, fascii, sinovie, etc.);

⦁ bolile nervilor periferici (nevralgii, nevrite, polinevrite, leziuni traumatice şi sechelele lor);

⦁ leziuni de neuron motor central – hemiplegii, paraplegii;

Procedurile electrice adaptate sunt foarte utile ca terapie asociată în tratamentul complicaţiilor unor boli cronice ale aparatelor şi sistemelor: cardiovascular, respirator, digestiv, urinar (hipertensiune arterială, insuficienţă veno-limfatică, insuficienţă respiratorie, bronhopneumopatii cronice, astm bronşic, litiaze, colecistopatii cronice, colite cronice, etc.). În aceste condiţii, procedurile electrice sunt utile atât în tratamentul de bază al acestor suferinţe, cât şi atunci când aceste suferinţe însoţesc alte afectări ale aparatului locomotor indicate recuperării fizical-kinetice.